Doar un film și puțin vin…
-Doar un film și puțin vin, îți zic zâmbind la telefon.
-Nu mai pot să fac asta. Doar știi că am o relație serioasă, îmi răspunzi cu o banală vanitate.
În acest moment mă pufnește râsul, dar mă abțin și încerc să iau un aer demn de un om serios. Știu că dacă-mi dau drumul la hohote, ai să-mi închizi telefonul în nas și orgoliul o să te țină departe de mine câteva săptămâni bune. Trecutul te învață să fii mult mai prudent, așa că-mi mușc limba și-ți născocesc un pretext pe care tu te prefaci că-l și crezi. Te cunosc!
-Uite doar un film și atât. Bem un pahar de vin, ne punem socotelile la punct și rămânem prieteni. Nu cred că ar fi ok să o lăsăm așa cum am lăsat-o ultima dată.
-Păi da, dar tot nu e ok. Dacă o să vin, ție îți mai trebuie și altceva. Pentru tine e ușor, tu n-ai prietenă.
-Din câte-mi amintesc ultima dată nu eu te-am sunat…
-Nu știu ce a fost în capul meu. Nu trebuia să te sun. Scuze!
-Bine. Dacă nu vrei, o lăsam așa, închei eu, sec.
Și aici îmi joc rolul de victimă, chiar dacă știu că-l joc prost. Peste o mică ceartă amândoi putem trece, însă nu și peste dorința nopților albe petrecute împreună. Aștept liniștit pentru că știu exact ce urmează:
-Bine, hai că vin. Doar un film și un singur pahar de vin. Dacă încerci ceva mă îmbrac, plec acasă și n-o să ne mai vedem niciodată! Vorbesc serios!
Nu știu dacă ți-am spus, dar mor când iei atitudinea asta ofensivă. Păcat că nu te și văd prin telefon. Însă mi te imaginez perfect. Nu știi să te prefaci chiar deloc! În asemenea momente stai cu brațele și picioarele încrucișate, îți coboară sprâncenele care rămân încordate, dar te trădează colțul gurii tale care se mișcă suspect de infantil. Ești super adorabilă și știu exact ce trebuie să fac. Mă apropii, îți zâmbesc și printr-un îndemn calculat te iau în brațe. N-ai cum să-mi reziști și ușor mi te topești la piept. Vezi ce lucruri frumoase tăinuiește al nostru trecut?
-Te aștept, să vii repede!
-La ce film ne uităm?
-L-am văzut, caută altul! Te sun când ajung la scară. Pa!
Nici măcar n-ai înțeles aluzia la gluma mea, dar e ok. Măcar bine că am trecut peste socoteli și am ajuns direct la filmul care – amândoi știm – o să ne fie necesar doar pentru fundal – chiar dacă practic rulează doar pe un amărât de laptop. Imediat cum închidem telefonul, eu cobor să cumpăr prezervative, iar tu te apuci să-ți epilezi picioarele. Acum spune-mi, cine-i mai vinovat sau cine a fost cu gândul mai repede-n păcat? Amândoi greșim și amândoi avem aceleași dorințe care se aprind încă de la primul semnal. Un singur mesaj și deja știm că esența unei butelii de vin urmează să se rătăcească prin sângele nostru, două trupuri o să ajungă să tremure unul lângă altul printr-o cadență necontrolabilă, și patru ochi privind cu jind o să fie martori la aceste ispite obraznice din penumbra camerei mele. Patru ochi care o să călăuzească imaginile prezentului în viitorul amintirilor noastre. Mai că mă simt filosof!
Uneori stau și mă gândesc să renunț. Știu că plăcerea-i de moment și pe parcurs n-o să mă facă fericit. Însă acel moment e al naibii de bun! Și când mă gândesc la trupul tău fraged, la sânii tăi fermi și la ochii ăia care se uită cu poftă la mine, chiar n-am cum să-i rezist. Scuza mea? Una singură: sunt bărbat. Atât!
Alteori reușesc să mi te scot din cap. Atunci drept pedeapsă primesc un apel sau mesaj de la tine. Doar gândul că roadele oricărei pofte trupești se pot culege din brațele tale, mă face să-mi pierd orice voință de schimbare. Iar când mă gândesc că capătul drumului magic este doar la un răspuns distanță, atunci știu că nu mai am nicio scăpare.
Vezi? Suntem amândoi într-un cerc vicios din care putem să ieșim, dar nu putem să renunțăm de tot la ea. Suntem Yin și Yang, și mereu facem schimb de roluri. Am uitat să iubim, am uitat de devotament sau de bunul simț pentru persoanele care ne apreciază. Așa ușor, dar sigur, reușim să-ndepărtăm pe toată lumea din jurul nostru. Dăm vina pe relațiile avute, pe oamenii în care am avut încredere și care ne-au dezamăgit. Avem niște scuze și acestea ne consolează. Undeva, totuși, suntem conștienți că toate aceste lucruri într-o zi se vor întoarce împotriva noastră.
Și, dacă mă întrebi, chiar cred în karma. Fiecare acțiune sau gând are în mod inevitabil și o urmare. Cred că lucrurile rele făcute-n viață se răzbună – doar că atunci îmi amintesc și de trecut, iar trecutul meu îmi spune că karma mi-e dator vândut. Nu m-a iertat și nici eu n-am vreo intenție să-l scutesc de la plată. Nu mă sperie viitorul și nici gândul că am s-ajung mofluz! Sunt un monstru. Da, știu!
P.S. Mi-am cumpărat un Sony Bravia de 121. Îți dai seama cum or să se vadă de-acum filmele? Te aștept!
Dacă ți-a plăcut articolul, acordă-i o apreciere, un comentariu sau răsplătește-mi munca cu o distribuire. Mulțumesc anticipat!
1 - 1Share
