Recenzie: Dublul – F.M. Dostoievski

Dublul a apărut în 1846 pe când scriitorul avea doar 25 de ani și spune povestea unui funcționar singuratic, Iacov Petrovici Goliadkin, în viața căruia, pe neașteptate, apare de nicăieri o sosie dușmănoasă ce va încearca să-i pună-n pericol postul, onoarea și, mai ales, reputația sa din cadrul stimatei birocrații rusești.

“Totul părea să fie împotriva domnului Goliadkin, până și natura i se arăta vrăjmașă. Dar el rămânea în picioare, dârz și neînvins. Își dădea seama că nu era încă învins. Se simțea în stare să înfrunte primejdia și era gata de luptă.”

Spre bucuria cititorului care nu se plictisește deloc, eforturile și sentimentele personajului nostru sunt foarte variabile, ele se află mereu în schimbare în funcție de circumstanțe și de faptele adversarului său.

“Era limpede că toate evenimentele din ajun îl zguduiseră profund pe domnul Goliadkin. Avu un somn tulbure, agitat și nu dormi de fapt nici cinci minute; se răsucea pe o parte și pe alta, ca și cum cine știe ce șugubăț i-ar fi presărat în așternut fire de păr aspru, tăiate mărunt. Petrecu noaptea într-o chinuitoare torpeală, nici adormit, nici treaz, zvârcolindu-se, gemând și suspinând, ațipind pentru câteva clipe și trezindu-se apoi imediat. O neliniște stranie, o apăsare nedeslușită și stăruitoare, crâmpeie de amintiri vagi, de vedenii hidoase – într-un cuvânt, tot ce putea fi mai neplăcut – îl chinuiră toată noaptea…”

Analiza eroului și construcția psihologică este construită în binecunoscutul stil dostoievskian, poate nu chiar așa de aprofundat ca-n romanele sale de mai târziu, dar totuși, îi dăm tânarului nostru scriitor un credit bun.

După părerea si aprecierea mea, cred că dacă șlefuia puțin mai mult narațiunea și avea mai multă răbdare cu finalul, cu siguranță, ar fi ieșit un roman de 5 stele. Eu personal i-am acordat 3/5 stele, dar, chiar și așa, operele lui Dostoievski nu trebuie să necesite recomandări. Ele se citesc. Obligatoriu.

Cumpără cartea din următoarele magazine:

LIBRIS

CĂRTUREȘTI

ELEFANT

LIBRARIE.NET

BOOKS-EXPRESS (în alte limbi)

LibHUMANITAS

Dacă ți-a plăcut articolul, acordă-i o apreciere, un comentariu sau răsplătește-mi munca cu o distribuire. Mulțumesc anticipat!

Robo Veres

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul protejat cu drept de autor!