Recenzie: Plânsul lui Nietzsche – Irvin D. Yalom

 

Nu toată lumea pare să digere spusele lui Nietzsche, însă, în opinia mea, acest roman este plăcut de citit chiar și de către un cititor care nu este de acord cu filozofia lui.

„[…] dacă e să înțelegem credința și comportamentul uman, trebuie să înlăturăm mai întâi convenția, mitologia și religia. Numai atunci, fără nici un fel de prejudecăți, putem începe să examinăm subiectul uman.”

În acest roman apar două figuri istorice, Dr. Josef Breuer (unul din întemeietorii psihoterapiei) și bine-cunoscutul filosof Nietzsche. Se spune că în realitate cei doi ar fi trebuit să se întâlnească, dar întâlnirea nu a mai avut loc. Autorul și-a imaginat cum ar fi fost dacă trecutul le-ar fi făcut cunoștință celor doi și a pus totul pe hârtie, creând o poveste frumoasă.

Josef Breuer este un reputat medic și unul dintre cei mai invidiați oameni din Viena, atât pentru succesul profesional, cât și pentru viața sa conjugală (având o soție frumoasă și cinci copii). Nietzsche este un filozof încă necunoscut și grav bolnav care este prea mândru și mizantrop să ceară ajutorul cuiva. Încercând să-l salveze de la dezastru, își face apariția Lou Salome, o femeie seducătoare, care îl convinge pe doctor să accepte tratarea filozofului, dar în așa fel încât pacientul să nu bănuiască nimic, altfel orgoliul și-ar spune cuvântul și ar fi un caz pierdut.

Breuer acceptă provocarea și, ca să-l rețină pe filozof la consultații, recurge la un pretext, rugându-l pe Nietzsche să-i devină mentor pentru a-l ajuta să depășească nefericirile cu care se confruntă el însuși, faimosul doctor. Iar de aici, începe distracția: apar dialoguri spumoase, încercări de a se domina unul pe altul și multe întâmplări și confesiuni în care, până la urmă, își dau seama că nu sunt chiar atât de diferiți unul de altul. Ambii sunt afectați de dragostea obsesiva pentru două femei frumoase și ambii au gânduri negre care-i macină zilnic. În ședințele lor, ei încearcă să descopere legăturile dintre bolile trupului și cele ale minții pentru a se vindeca și pentru a se elibera de povara suferinței.

„Visez la o dragoste în care doi oameni să împărtășească pasiunea de a căuta împreună un adevăr mai înalt. Poate că n-ar trebui s-o numesc dragoste. Poate că adevăratul ei nume este prietenie.”

„Căsătoria n-ar trebui să fie o închisoare, ci o grădină în care se cultivă ceva mai bun. Poate că singurul mod în care-ți poți salva căsnicia este să renunți la ea.”

„Tot ce am vrut să spun a fost că, pentru a avea o relație completă cu altcineva, trebuie să ai mai întâi o relație cu tine însuți. Dacă nu putem cuprinde propria noastră singurătate, îl vom folosi, pur și simplu, pe celălalt ca pe un scut împotriva izolării. Numai atunci când vei putea trăi ca vulturul – fără nici un public, de nici un fel – te vei putea îndrepta cu dragoste înspre altcineva; numai atunci poate să-ți pese de cursul existenței celuilalt.”

Menționez că însuși autorul era un psihoterapeut de succes, așa că romanul, vă asigur, este unul interesant și din punct de vedere psihologic.

O carte bună, o recomand!

Cumpără cartea din următoarele magazine:

LIBRIS

CĂRTUREȘTI

ELEFANT

LIBRARIE.NET

OKIAN

BOOKS-EXPRESS (în alte limbi)

LibHUMANITAS

eMAG

Dacă ți-a plăcut articolul, acordă-i o apreciere, un comentariu sau răsplătește-mi munca cu o distribuire. Mulțumesc anticipat!

Robo Veres

  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Adauga un comentariu

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul protejat cu drept de autor!