Rămâi frumoasă orice s-ar întâmpla!


Nu te-ai fi gândit vreodată la asta, dar ai ajuns departe și acum ești printre străini. Erai mică și credeai în prinți și-n povești. Ai crescut găsindu-l pe acel prinț, însă a fost necruțător și ți-a cam zdrobit inima. Crud, nu?

Apoi, renunțând la basme, nu-ți mai doreai decât o carieră și credeai că o să reușești în țară și că, măcar așa, o să fii aproape de-ai tăi. Ai terminat facultatea, aveai o diplomă, multe recomandări și totul în jurul tău strălucea. Te-ai angajat cu mari speranțe, dar te-ai lovit de un sistem războlit, de o birocrație molatică și de un șef perfid. Nu te-ai gândit că o să fie chiar așa de greu, cu ore muncite peste program, promisiuni deșarte și bani puțini. Astea nu erau ceea ce-ți doreai, ai lăsat toate-n urmă și ai plecat – doar n-aveai de ales… și nici prințul nu s-a mai schimbat.

Toate astea au trecut, iar acum doar prin răstimpuri îți aduci aminte de ce a fost, de noi. Te gândești la „cum ar fi fost dacă”, și-apoi îți dai seama că nu-ți dorești decât să uiți. Ai strâns niște bănuți și poate e un factor bun care încă îți argumentează decizia și te ajută să mai speri. Îți spui că mai este timp să iubești, mai este timp să zâmbești și că încă nu este totul pierdut.

Este duminică și îți bei cafeaua singură în liniștea dimineții. Te uiți la fumul de țigară și știi că, odată cu anii, și tu te-ai schimbat. „Devreme, mult prea devreme”  îți zici. „Ce obicei prost”  te gândești, și după a nu știu câta țigară stinsă încerci să cauți alinare în oglinda de la baie. Nu știi ce vrei: să-ți ceri iertare sau poate să vezi un zâmbet care să te încurajeze?

Vezi cearcăne și te apropii de oglindă. Tremuri și ești mult prea aproape. Așa că, oarecum, vezi și primul rid – a cam apărut de mult acolo, dar n-ai avut timp să-l observi. Apoi, apare și o față tristă și încă o mică pată. Tristețea știi că-ți aparține, dar nu ești sigură și de aceea pată. Încerci să ștergi cu degetul și, de sub ea, izvorăște și o lacrimă… parcă deja doare. Se duce pata, dar mai observi una, apoi încă una și încă una… În zadar încerci să le ștergi pe toate pentru că îți dai seama în ce minciună ai ajuns să trăiești. Acum, observi că totul în jurul tău este pătat: oglinda, fața, buzele, cămașa, prezentul, trecutul și… și te gândești și la suflet…

Însă sufletul nu, sufletul ți-a rămas la fel de curat – și dacă te-ai putea uita-n el, ai vedea că ești la fel de frumoasă ca și atunci când zâmbești. Da, e o lume nebună și rea unde oamenii din jur profită, societatea încearcă să te modeleze după placul ei, iar trecutul să te împiedice… însă, cu toate astea, pe tine nu poate. Tu ești mult prea puternică! Știu, te cunosc. Hai, capu’ sus, zâmbetul pe buze și niciodată să nu uiți: rămâi frumoasă orice s-ar întâmpla!

 

Dacă ți-a plăcut articolul, acordă-i o apreciere, un comentariu sau răsplătește-mi munca cu o distribuire. Mulțumesc anticipat!

Robo Veres

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul protejat cu drept de autor!