Recenzie: Zile liniștite la Clichy – Henry Miller
„O masă bună, o discuție bună, un futai bun – există vreun mod mai bun să-ți petreci ziua?”
În loc de introducere am ales să încep cu acest citat din carte, poate prea dur sau vulgar, dar totuși reprezentativ – zic eu – deoarece pe principiul acestei filosofii se clădește fundația acestui mic roman cu tentă autobiografică scris de Henry Miller după ani buni de la întoarcerea sa în America.
Un narator fără inhibiții care își amintește de viața trăită într-o suburbie a Parisului, mai exact pe „Broadway-ul Parisului”, cum îl și botează , un bulevard aglomerat și plin de cafenele, restaurante, teatre, cinematografe, prăvălii de mărunțișuri, hoteluri și bordeluri unde prostituatele țin să înstărească aceste localuri pe care cei doi scriitori, autorul împreună cu bunul său prieten, Carl, dispensați de griji sau regrete, le exploatează cu mare aviditate.
„Mă gândesc la perioada aceea, când trăiam împreună în Clichy, și mi se pare ca un interval de timp petrecut în Paradis. Exista cu adevărat o singura problemă – și aceasta era mâncarea. Toate celelalte rele erau imaginare. Îi spuneam asta uneori, atunci când se plângea că nu e altceva decât un sclav. Iar el îmi reproșa că sunt un incurabil optimist, dar nu era vorba de optimism în sine, ci de înțelegerea profundă că, deși lumea se străduia din răsputeri să-și sape propriul mormânt, mai era încă vreme destulă să te bucuri de viață, să fii vesel, nepăsător, să muncești sau să nu muncești.”
Zile liniștite la Clichy este o carte erotică al cărei limbaj nu este prea prietenos cu cei sensibili, printre rânduri răsar niște ușoare filozofii care lasă în urma lor un miros șters de parfum nostalgic care se simte, mai ales, în a doua jumătate a cărții – în povestirea Mara – Marignan.
„Ciudat cum cineva intră în viata cuiva doar pentru o clipă sau două, și apoi dispare, pentru totdeauna. Și totuși nu există nimic întâmplător în astfel de întâlniri.”
Dacă ar fi să compar cu viața reală, aș putea zice că ar fi genul acela de trăire în care ai o decepție în dragoste în urma căreia toată afecțiunea și încrederea simțite vreodată se dispersează și se ascund treptat undeva în adâncul tău – doar câte un indezirabil val venit dinspre țărmul amintirilor nostalgice mai are vreo putere de a le mai răscoli – proces care transformă următoarele persoane intrate în viața ta în niște simple cifre – și pur și simplu nu-ți mai pasă.
„Viața ne asigură constant rezerve noi, noi resurse, chiar și atunci când suntem reduși la imobilitate. În catastiful vieții nu există ceea ce se cheamă «conturi înghețate». ”
Dacă îți place acest gen, îți recomand și Femei – de Charles Bukowski, iar celor cărora li s-a părut prea vulgar sau nu le-a plăcut din cauza limbajului libertin, le recomand ca data viitoare când urmează să se fută să facă dragoste să aprindă și becul să vadă – poate se trezesc la realitate.
Cumpără cartea din următoarele magazine:
Dacă ți-a plăcut articolul, acordă-i o apreciere, un comentariu sau răsplătește-mi munca cu o distribuire. Mulțumesc anticipat!
