Recenzie: Procesul -Franz Kafka
“Procesul” este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Franz Kafka și a fost scrisă între 1914-1915, dar publicată abia după moartea autorului, în 1925. Cel care s-a ocupat de publicarea cărții a fost un bun prieten al autorului, Max Brod, care a ignorat cererea scriitorului de a-i arde toate manuscrisele.
Povestea începe cu un bărbat de 30 de ani, pe nume Josef K., un functionar modest la o bancă. Acesta are parte tocmai în ziua aniversării sale de vizita a doi agenți care-l anunță că este arestat, nefiindu-i dezvăluit motivul. După o scurtă anchetă, i se permite să plece la locul de muncă, însă după doar câteva zile este convocat pentru un nou interogatoriu. La adresa specificată găsește sala indicată, precum și birourile care erau instalate în podurile unor clădiri cu apartamente sărăcăcioase.
În fața unei justiții care nu este deloc palpabilă, sigur de nevinovăția sa, adoptă o atitudine de superioritate, chiar părăsește tribunalul crezând că a lămurit situația. Coșmarul lui se prelungește, află că nu a fost decât începutul unu-i șir lung de procese, devine obsedat să rezolve cazul, apelează chiar și la un avocat prin unchiul său, dar renunță la acesta după scurt timp, considerându-l suspect. La recomandarea unui client de la bancă, ajunge să-l cunoască pe pictorul tribunalului, Titorelli, care-i dezvăluie că procesul poate dura la nesfârșit, deoarece niciun inculpat nu a fost vreodată achitat. Protagonistul trăiește o adevarată dramă ce se amplifică în momentul în care un preot îl anunță că este vinovat și urmează să fie condamnat.
Probabil faptul că romanul „Procesul” nu a fost niciodată finalizat, deși are un capitol care încheie povestea, a făcut cititul cărții mai greoi, m-a făcut să împărtășesc zbuciumul acuzatului, chiar ajungând să-mi doresc la fel de mult ca și el să existe o scăpare. În mod misterios în ziua în care acesta împlinește 31 de ani își achită pedeapsa cu un cuțit în inimă, răsucit de doua ori, și este lăsat să moară „Ca un câine! spuse el, și era ca și cum rușinea ar fi trebuit să-i supraviețuiască”.
Deși pare ilogic și de condamnat o astfel de idee, lectura tinde să te conducă spre a fi de acord cu personajul, și anume că moartea era singura șansă de a evada.
Dacă cineva o să mă întrebe vreodată dacă recomand această carte sau nu, probabil voi răspunde „Nu știu”. Nu pot să zic că mi-a plăcut, dar nici nu m-a lăsat indiferent…
Cartea o găsești în următoarele magazine:
Dacă ți-a plăcut recenzia te invit la un like/share/comment
Robo Veres
