Recenzie: Memorii ale unui batran crocodil – Tennessee Williams

Niciun comentariu

Tennessee Williams a fost unul dintre cei mai importanti dramaturgi ai secolului XX. Piesele sale au fost expuse pe scena celor mai mari teatre din lume, unele transformanduse mai apoi in ecranizari remarcabile.

Datorita acestor opere de succes, mari actori, precum Marlon Brando, Al Pacino, Robert Redford, Anna Magnani, Burt Lancaster, Vivien Leigh, Katharine Hepburn, Elizabeth Taylor, Paul Newman, Natalie Wood, Michael York, Bette Davis, Jessica Lange , Alec Baldvin si multi altii, au beneficiat de roluri memorabile.

Piese mai importante ar fi:

1944 – Menajeria de sticla (The Glass Menagerie)- ecranizari: ’50, ’73, ’87;
1947 – Un tramvai numit dorinta (A Streetcar Named Desire) – premiul Pulitzer in ’48, ecranizari: ’51, ’84 si ’95;
1948 – Vara si fum (Summer and Smoke)- rescrierea piesei in ’62 (The Eccentricities of a Nightingale) – ecranizare: ’61;
1951 – Trandafirul tatuat (The Rose Tattoo) – ecranizare: ’55;
1955 – Pisica pe acoperisul fierbinte (Cat on a Hot Tin Roof)- premiul Pulitzer in ’55, ecranizare: ’58;
1957 – Orfeu in infern (Orpheus Descending) – ecranizare: ’09;
1958 – Deodata, vara trecuta (Suddenly, Last Summer)– ecranizare: ’59;
1959 – Dulcea pasare a tineretii (Sweet Bird of Youth) – ecranizari: ’62, ’89;
1961 – Noaptea Iguanei (The Night of the Iguana)– ecranizare: ’64;
1963 – Trenul de lapte nu mai opreste aici (The Milk Train Doesn’t Stop Here Anymore);
1968 – Cei sapte urmasi a lui Myrtle (The Seven Descents of Myrtle);
1972 – Avertismentele micii ambarcatiuni (Small Craft Warnings).

(*aceasta lista reprezinta ecranizarile descoperite de mine, prin urmare lista completa ar putea fi mai lunga)

Acum, dupa ce v-am prezentat cateva date biografice (desi probabil erati informati de la scoala sau teatru) ar fi cazul sa trecem in revista si memoriile domnului Williams.

Cartea, inca de la primele pagini, ne serveste o sinceritate de apreciat. Drept dovada, va redau mai jos chiar cuvintele scrise de dramaturgul american:

„Trebuie sa recunosc, in fata dumneavoastra, ca am acceptat sa-mi scriu Memoriile din ratiuni mercenare. In realitate, este prima dintre scrierile mele pe care am intreprins-o cu gandul la un profit material. Dar, trebuie sa adaug ca, de indata ce am inceput sa scriu, am uitat de latura materiala si m-am simtit din ce in ce mai placut implicat in aceasta noua forma, nedisimulata, de autorevelatie.”

Neavand parca nici o retinere, scriitorul uzeaza, pe tot cuprinsul cartii, de aceasi sinceritate. El devine foarte deschis, povestind despre viata lui scandaloasa, despre excesul de bautura, amfetamine si barbiturice, despre personalitatea sa depresiva, autodistructiva. Vorbeste, de asemenea, despre succesul si esecul pieselor sale, dar si despre aventurile si relatiile homosexuale, intrand foarte mult in detalii (uneori, poate chiar prea mult).

In tinerete, fara a gasi vreo explicatie, fusese atras de slujbe ce implicau lucrul cu pasari, asa ca incepe sa munceasca drept „jumulitor” de pene de porumbei. Continua cu job-uri in domeniul incaltamintelor, unde tatal sau avea o reputatie subterana de mare mahar, apoi lucreaza in cafenele, pe urma ca liftier, urmand sa cunoasca succesul in domeniul scrisului abia mai tarziu.

Tennessee relateaza si relatia speciala pe care o avea cu sora lui, Rose, bolnava psihic. Dezvaluie detalii despre relatiile cu prietenii sau oamenii cu care a colaborat, relatiile de dragoste, inclusiv povestea de iubire cu Frankie care durat timp 14 ani. Acesta din urma, dupa o lupta cu o boala incurabila, se stinge din viata, fapt ce-l impinge pe scriitor intr-o lunga depresie.

„E foarte greu sa scrii despre o perioada de depresie profunda, virtual clinica, pentru ca atunci cand te afli intr-o asemenea stare, parcurgi o schimbare de optica, vezi totul ca printr-o sticla neagra, care nu numai ca iti intuneca, dar iti si distorsioneaza totul din jur. E riscant sa descrii despre asemenea lucru, pentru ca germenii depresiei stagneaza inca in jurul tau si daca incerci sa-i analizezi, s-ar putea sa-i reactivezi.”

Citind cartea vedem cum Williams ne prezinta evenimentele, sarind de la prezent la trecut, avand grija sa nu plictiseasca cititorul, fiind constient de umorul sau negru. Neavand nici o retinere, ne descrie chiar si detaliile momentelor traite in spitalul de boli psihice, unde a ajuns sa fie internat timp de 3 luni de zile.

In ultimele pagini, dramaturgul pare mult mai implicat, mai emotional, constient de viata traita, dar nu neaparat si impacat sufleteste in privinta celor relatate.

„Cei mai multi dintre dumneavoastra apartineti la ceva ce va ofera stabilitate: o familie, o pozitie sociala definita, o implicare intr-o organizatie, un mijloc sigur de existenta. Eu, insa, traiesc ca un tigan nomad, sunt un fugitiv. Se pare ca nici un loc nu ma mai poate cuprinde, nici macar propria mea piele.”

Cea mai buna parte, in opinia mea, s-a pastrat pentru sfarsitul cartii, din care putem extrage cateva invataminte, mai ales din cuvintele de incheiere lasate mostenire de „batranul crocodil”.

„La urma urmei, o inalta pozitie in viata nu poate fi dobandita decat prin puterea de a supravietui experientelor odioase ale existentei, cu calm si eleganta.”