Recenzie: Fight club – Chuck Palahniuk

Fight club, un clasic al literaturii underground, a fost publicat în anul 1996, iar astăzi este considerat unul dintre cele mai originale și provocatoare romane apărute în ultimul deceniu al secolului XX.

După trei ani de la publicare, în anul 1999, a apărut și o ecranizare foarte reușită a acestui roman care poartă semnătura regizorului David Fincher avându-i în rolurile principale pe Edward Norton, Brad Pitt și Helena Bonham Carter.

fight club poza (2a)

„Prima regulă a Fight Club-ului e să nu vorbești despre Fight Club.”
„A doua regulă a Fight Club-ului e să nu vorbești despre Fight Club.”

Îmi aduc aminte de un citat a actriței Katherine Hepburn: Dacă respecți toate regulile, pierzi toată distracția.” Iubesc acest citat, așa că o să țin cont de el și o să încalc cele două reguli ale Fight Club-ului – însă nu-ți face griji, nici membrii clubului nu le-au respectat. Altfel, cum ar fi ajuns așa de numeroși?

Lăsând gluma de-o parte, să revin la cartea lui Chuck: Naratorul acestui roman este Joe, un tânăr, care obosit de rutina vieții banale pe care o duce își dorește unul din cele două lucruri: în timpul serviciului, atunci când călătorește cu avionul, să moară sau, noaptea când este acasă, să poată dormi, însă niciuna din aceste două dorinte nu i se îndeplinesc.

fight club poza (1)

Într-o zi, în urma unei explozii în apartamentul său, pierde absolut tot ce a adunat o viață întreagă și, neavând pe nimeni, apelează la Tyler Durden, noul său prieten, pe care abia l-a cunoscut și care are un caracter opus. Trăind fără limite sau reguli impuse de societate, acest Tyler, îi câștigă toată admirația prin faptul că-l învață să-și trăiască viața intr-un mod asemănător, adică într-unul autodistrugător prin care reușește să scape de povara realității banale.

„Asta însemnă libertate. Să-ți pierzi orice urmă de speranță însemnă libertate.”

Cei doi înființează Fight Club, o organizație ce luptă împotriva sistemului care te robotizează spunându-ți absolut tot ce să faci, ce să cumperi, unde să mergi, ce să crezi etc., un loc unde ajung oameni indiferent de rang sau profesie, fie ei chelneri, bucătari, mecanici, avocați sau chiar polițiști, și care vin să evadeze din propriile vieți cu ajutorul clubului care organizează lupte clandestine între membri săi.

După ce Fight Club-ul s-a extins foarte repede, în mai multe orașe din SUA, se reprofilează prin faptul că este hotărât să ucidă și să distrugă toată societatea. Joe își dă seama că s-a ajuns prea departe și mai descoperă că prietenul său este un personaj existent doar în propria imaginație. În tot acest haos al organizației, care într-adevăr există, el duce o lupta strânsă cu Tyler Durden, adică cu propria fantezie.

Mărturisesc că, dacă eram în locul tău, citind recenzia pănă la aceste cuvinte, nu găseam niciun motiv să cumpăr cartea, însă argumentele care o să te convingă, asta dacă nu cumva ai citit-o până acum, ar fi cu siguranță cele ce urmează mai jos.

Aprofundându-l puțin, descoperi că romanul este unul complex, iar subiectul principal nu este doar lupta așa cum pare la prima vedere, ci este perspectiva de a conștientiza lumea sau propria persoană din alt unghi:  una din care poți vedea  cum lucrurile deținute pot ajunge să te dețină sau una în care îți dai seama că nu merită să-ți mai faci griji pentru toate nimicurile – asta deoarece  conștientizezi faptul că timpul este prețios și viața ți se scurge-n fiecare clipă. De asemenea, o lecție importantă ar fi vizualizarea faptului că, după ce pierzi tot, poți să fii liber să faci ceea ce dorești cu adevărat fără a avea ceva care să te mai rețină.

„Numai după dezastru putem renaște.
— Numai după ce ai pierdut totul, spune Tyler, poți să faci orice.”

Paginile cărții sunt numerotate până la 254, textul este simplu și ușor de înțeles, ceea ce-l face plăcut , ritmul de citire este unul alert care împreună cu acțiunea oscilantă fac povestea provocatoare și captivantă, ducându-l astfel pe cititor la finalizarea romanului în doar câteva ore.

Spor la lectură și nu uita să încalci primele două reguli ale Fight Club-ului prin distribuirea acestui articol.

Cartea o găsești în următoarele magazine:

Fight_club_intoarcepagina

LIBRIS (transport gratuit)

CĂRTUREȘTI

ELEFANT

BOOK-LAND

LIBRARIE.NET

eMAG

BOOKCITY

OKIAN

LibHUMANITAS

Dacă ți-a plăcut articolul, acordă-i o apreciere, un comentariu sau răsplătește-mi munca cu o distribuire. Mulțumesc anticipat!

Robo Veres

  • 15
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
    16
    Shares

Adauga un comentariu

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul protejat cu drept de autor!