Recenzie: Bătrânul și marea-Ernest Hemingway
„Bătrânul și marea” este opera care l-a consacrat definitiv pe Ernest Hemingway. Romanul publicat în anul 1952 ajunge să primească Premiul Pulitzer un an mai târziu, pentru ca în 1954 să primească și Premiul Nobel pentru Literatură.
Motivaţia Juriului Nobel: „Pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în Bătrânul și marea și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan”. Frumos!
“Scriitorul adevărat este un om singur. Și, pe măsură ce crește în ochii celorlalți, se cufundă tot mai mult în singurătate. Iar dacă este suficient de bun, în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absența ei.
Pentru un scriitor adevărat fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde alții au dat greș.
Dar să scrii literatură nu înseamnă doar să spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru că au existat marii scriitori ai trecutului, noi cei de astăzi suntem nevoiți să mergem mai departe decât am fi crezut vreodată că putem ajunge, să ieșim în larg, până când rămânem cu totul singuri, lipsiți de orcice sprijin.” Ernest Hemingway
Începutul romanului ne introduce direct în viața bătrânului pescar Santiago care, urmărit de ghinion timp de optzeci și patru de zile, nu prinde nimic. Ajunge să fie evitat de ceilalți pescari de teamă să nu fie molipsiți de ghinionul acestuia, chiar rămânând și fără ucenicul său pe care parinții l-au obligat să-și caute alți pescari mai norocoși.
Amintirile pline de succes din tinerețe îi dau speranța și puterea de a trece peste eșecul celor aproape 3 luni și de a ieși încă o dată pe mare unde chiar reușește să prindă cel mai mare pește din viața lui. Acest „monstru” nu se lasă ușor doborât și îl duce pe bătrân mult prea departe în larg trăgând barca după el. După 3 zile de chin reușește în final să-l omoare și să-l lege de barcă, dar pestele sângerând atrage atenția rechinilor cu care Santiago, rănit și epuizat, luptă zadarnic.
Scheletul imens al peștelui rămas cu care ajunge la mal îl salvează de rușine, ba chiar ii crește valoarea în ochii celorlalți săteni.
Sfârșitul romanului e unul foarte emoționant, dar plin de optimism, relevând planurile de viitor ale bătrânului pescar și ale indrăgitului său ucenic, tânărul Manolin.
Este o lectură simplă, dar completă, pe care am parcurs-o cu plăcere și ușurință (cartea având 173 pagini). Aceasta m-a dus uneori cu gândul la Pescărușul de Jonathan Livingston. Monologurile bătrânului accentuează singurătatea, lupta cu greutățile, stăpânirea fricii și demnitatea. În viziunea lui Hemingway, pentru a reuși ai nevoie în primul rând de singurătate.
„Omul e făcut să nu fie înfrânt. Un om poate fi distrus, dar nu înfrânt.”
Cartea o gasesti in urmatoarele magazine:
Dacă ți-a plăcut recenzia te invit la un like/share/comment
Robo Veres
51 1 - 52Shares
