Însemnări din subterană – F.M. Dostoievski
Cartea a fost publicată pentru prima oară în 1864 și mulți o consideră primul roman existențialist.
„Printre amintirile oricărui om există lucruri pe care nu le dezvăluie tuturor, ci poate doar prietenilor. Există și unele pe care nu le dezvăluie nici prietenilor, ci poate, doar sieși, ba încă în secret. Dar există, în sfârșit, lucruri pe care omul se teme să le dezvăluie până și lui însuși, și fiecare om cumsecade acumulează destule asemenea lucruri.”
Undeva în Sankt Petersburg, înecat în propria mizantropie și răzlețit de lumea exterioară, naratorul aflat la vârsta de 40 de ani își așterne pe hârtie gândurile lipsite de orice reticență și le analizează. Imaginându-și un public și crezându-se superior și extrem de inteligent, ține morțiș să explice valoarea lucrurilor existențiale ale omului.
„Scrisul conferă o anumită sobrietate, mai multă luciditate în judecata propriilor fapte, mai mult stil.”
„Acasă, în primul rând, mai mult citeam. Voiam, cu ajutorul senzațiilor exterioare, să înăbuș clocotul necontenit din mine. Iar dintre senzațiile exterioare pentru mine nu era accesibilă decât lectura. Desigur, lectura îmi era de mare ajutor – mă emoționa, mă desfăta și mă chinuia.”
Însemnări din subterană este împărțit în două părți: „Subterana” și „Pornind de la lapoviță”.
În prima parte povestitorul pare sarcastic și narcisist, iar monologurile sale filosofice sunt contradictorii, îndoielnice și chiar ridicole uneori. În cea de-a doua parte reușim să-i înțelegem mai bine capriciosul comportament. Aici, povestindu-ne întâmplările din perioada-n care avea 24 de ani, naratorul ne scoate din subterana lui și ne prezintă societatea și evenimentele jenante care-l bântuiau. Datorită dialogurilor și a interacțiunii cu lumea exterioară, dar și a războiului cu propria conștiință, povestea devine mult mai captivantă și mai încărcată emoțional.
„[…] omului îi place să-și cântărească numai amărăciunea, iar fericirea nu și-o cântărește. Însă, dacă ar socoti-o cum trebuie, ar vedea că fericire există destulă pentru fiecare. […] Câteodată e bine chiar și când o duci cu chiu, cu vai, de fapt, unde nu există necazuri?”
Dostoievski a înțeles foarte bine psihologia umană și a creat un personaj în care putem vedea, dar și înțelege, partea întunecată a sufletului omenesc. Friedrich Nietzche cândva a spus: „Dostoievski a fost unul dintre puținii psihologi de la care am învățat ceva.”
Cumpără cartea din următoarele magazine:
LIBRIS (transport gratuit)
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit la un like/share/comment
110 2 - 112Shares
