Te-am lăsat în urmă și am întors pagina!
Este un text mai vechi pe care nu voiam să-l public, însă, odată cu împăcarea și acceptarea trecutului, reticența sa a dispărut.
Suntem noi doi pe o bancă. Tu stai în stânga, iar eu în dreapta. Te privesc – ești la fel de frumoasă. Ne ținem de mână. Îți zâmbesc, dar tu, subit, începi să plângi. Năucit de situație, încerc să-ți șterg lacrimile, însă tu te ridici și pleci. Vreau să-ți urmez pașii, dar corpul meu nu mai reacționează la comenzi. De fapt, nu-mi pot controla decât privirea. Banca începe să se scufunde în întuneric. Mâna dreaptă a rămas întinsă spre direcția ta. Te-ndepărtezi fără să privești măcar o dată înapoi – iar asta doare! Vreau să te strig, dar nu mai am nici glas. Știu că te-am pierdut – din nou. Sunt neputincios. Această obscuritate nemiloasă mă înghite treptat și mă sufocă. N-am de ales, mă resemnez și rămân liniștit – poate e mai bine așa…
Îmi aud bătăile inimii, mă trezesc și tremur. După câteva secunde, reușesc să-mi domolesc agitația – știu că așa a fost și ieri. Oare cât este ceasul? Întind mâna spre telefon și lovesc sticla. Vinul rămas se varsă pe tastatură. Vin ieftin. Roșu. Sar repede din pat și șterg cu o cârpă albă. Monitorul se luminează și apare poza noastră de pe bancă, cea reală, tu stai in dreapta eu în stânga –invers, nu ca și în vis. Îmi amintesc ce-am făcut aseară. Ce coșmar! Mai bine visam în continuare.
Mă doare capul rău. Promit că nu am să mai beau – știu că-i minciună. Mă-ndrept spre frigider și deschid. Opt doze de Heineken și nimic de mâncare. Sunt epuizat, închid frigiderul și îmi sprijin spatele de el. În fața mea apare cineva într-un maieu rupt: are ochii roșii, cearcăne adânci și e nebărbierit – probabil de vreo săptămână. Nu-mi vine să cred că omul din oglindă sunt eu… Mă apropii și observ în mâna stângă o cârpă plină cu sânge. Speriat o arunc departe. Inima o ia razna din nou, vrea să-mi distrugă pieptul, însă, îmi amintesc de vinul vărsat. Ce iluzie! Ar trebui să mă liniștesc.
Ajung înapoi în cameră. Este dezastru. Pe masă se află aceași carte care, și ieri, și alaltăieri, și de când ai plecat, stă deschisă la aceași pagină. Recunosc că, involuntar, țineam socoteală, dar după vreo trei sute și ceva de zile am încurcat numărătoarea. Cred că ar trebui să fie undeva la o mie patru sute. Cine știe?! Nici nu vreau să mă gândesc.
Îmi fac curaj, iau cartea-n brațe și mă așez pe pat. Mă uit la pagină. Sub degetul mare de la mâna stângă ar trebui să fie titlul. N-am curaj să verific și privirea se mută mai jos, la text. Urmăresc fiecare cuvânt scris cu degetul. Este povestea noastră – este tot ce a fost cândva între noi… și pare atât de viu… Parcă simt cum îți ating pielea caldă, catifelată. Aroma ta cuprinde camera – cu ochii închiși, aș fi în stare s-o recunosc din orice mulțime. Ecoul râsului tău îmi mângâie ușor timpanele. Frigul mă cuprinde și încep să tremur, deși, stropi de transpirație îmi alunecă pe frunte. Amintirile îmi trec prin fața ochilor – sunt atât de multe. Ochii mi se umezesc iar textul se amestecă murdărind nesimțit pagina și doar întrebările mai rămân – acelea la care nu am găsit niciodată vreun răspuns. Mă cuprinde groaza, apare aceeași obscuritate, dispare tot aerul și mă sufoc. Vreau să strig după ajutor, însă sunt sleit de puteri. Deschid ochii și mă trezesc – de această dată la realitate. Mă simt ciudat, mă doare capul și sunt amețit – parcă știam că așa o să se-ntâmple. E un déjà vu.
Privirea mea, instinctiv, caută masa și o găsește, neatinsă, așa cum a rămas de câteva zile bune – plină cu cărți abandonate și acoperite cu mult praf. „Nu se mai poate așa!” – îmi zic hotărât în gând. „Am nevoie de o schimbare, de un nou început, de ceva care să mă motiveze.” Deschid laptop-ul și înregistrez un domeniu: intoarcepagina.ro
Aprilie 2015
Poze: Roșia Montană, 2010
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit la un like/share/comment
