Recenzie: O mie nouă sute optzeci și patru – George Orwell

Distopia „O mie nouă sute optzeci și patru” scrisă de George Orwell (pseudonimul literar și jurnalistic a lui Eric Arthur Blair) a fost publicat cu puțin timp înaintea morții autorului, în anul 1949.

Pasionat de cărți, dar fiind încă un novice, am nevoie de recomandări, motiv pentru care de multe ori îmi completez lista cu lecturi de pe site-uri străine căutând, în general, după criteriul „Books to read in a lifetime„. Așa am dat și peste acest roman.

La început, fiind vorba de o distopie, l-am ignorat, dar lovindu-mă peste tot de acest 1984, m-am hotărât să o cumpăr și pot spune că a fost o decizie foarte bună.

Din punctul meu de vedere, această carte se compară cu un vin bun pe care trecerea timpului îl favorizează, diferența fiind faptul că la vin crește prețul, iar la carte notorietatea. Această popularitate este dobândită mai ales pentru că subiectul acestui roman politic este controlul absolut al oamenilor de către conducători și pare că ne conturează viitorul. Aici trebuie să menționez și scandalul de spionaj provocat de Guvernul American în anul 2013, în urma căruia s-a declanșat o explozie a vânzărilor pe Amazon: de pe un aproximativ loc 12.000, în doar 24 de ore, cartea a ajuns între primele 100 cele mai vândute cărți.

Dacă stăm să analizăm viața din ziua de azi, observăm în mod evident că atunci când ieșim din casă, fie la cumpărături, la film sau doar ca să luăm masa, este aproape imposibil să ne mai putem bucura de puțină intimitate. Camerele de supraveghere ne ticsesc la fiecare pas, dar în mod paradoxal, cu cât se ivesc mai multe, cu atât pare că e mai ușor să le tolerăm în traiul de zi cu zi, o naivitate din cauza căreia urmașii noștri vor avea de suferit.

 Dacă ai citit cartea, probabil că spui „Bine măcar că nu avem mintea sau sentimentele controlate”. Ești sigur? Se spune că într-o singura zi, un om obișnuit vede aproximativ 5000 de mesaje publicitare în care i se spune cum să se îmbrace, ce să mănânce, ce mașină să conducă, cum arată relația perfectă, cum să-și crească copilul etc. Bineînțeles, nu o să urmezi toate sfaturile, dar în subconștientul tău se instalează niște concepții cu sau fără voia ta. Informațiile despre tine se colectează automat de peste tot: când cauți ceva pe Google, când faci o plată cu cardul, când mergi la medic etc., iar pe zi ce trece, toate acestea sunt dependente tot mai mult de guvernul care stabilește regulile, colectează taxele sau aprobă legile. Cu camerele de supraveghere ne-am obișnuit, urmează să acceptăm cip-urile, iar după aceea, putem să-l mai așteptăm și pe „Big Brother”. Dacă ar fi să editez povestea din viziunea lui Orwell, aș introduce cip-urile și as corecta anul in 2087.

De fapt, recapitulând puțin ceea ce am scris, cred că societatea descendentă s-ar naște într-o comunitate deja lipsită de libertate, ea va fi deja acomodată cu acest stil de viață, iar noi vom fi cei care ar avea de suferit, cei care știm că a fost și altfel…

Să revenim la recenzie, căci deviez de la subiect și „Fratele cel Mare” e cu ochii pe noi.

Povestea începe cu personajul Winston Smith, un oarecare cetățean al Oceaniei, muncitor la Ministerul Adevărului care-și duce traiul într-o Londra distopică din anul 1987. Oceania este puterea formată din cele două Americi, arhipeleagurile din Oceanul Atlantic, inclusiv Insulele Britanice, Australasia, precum și Sudul Africii. Controlul absolut este deținut de Partid, a cărui imagine este „Fratele cel Mare”, o conducere bazată pe un comunism dus la extrem în care cetățenii sunt puși sub lupă și urmăriți atent de așa-zisele „tele-ecrane” instalate pretutindeni, inclusiv în locuințe. Este interzis orice sentiment de atașare, prietenie sau iubire între oameni, iar copii sunt instruiți de mici să facă spionaj și chiar să-și toarne părinții. Pentru orice gest făcut împotriva Partidului, chiar și pentru cea mai mică abatere, pedepsele sunt foarte dure: oamenii sunt executați în public sau dispar din societate.

„Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul.”

 Pentru a evita haosul în comunitate și pentru a-și ține poporul la respect și înspăimântat, Oceania poartă în permanență un război artificial cu celelalte două puteri, Eurasia și Estasia, care la rândul lor par să fie conduse pe aceleași principii, iar pentru a ascunde urmele criminale din prezent, trecutul este pur și simplu distrus și rescris.

„Zi de zi și aproape clipă de clipă, trecutul este adus la zi. În acest fel, se poate dovedi cu ajutorul probelor documentare că orice previziune făcută de Partid a fost corectă; și nici o știre sau opinie care ar putea veni în conflict cu nevoile momentului nu este lăsată să rămână în vreo arhivă. Toată istoria este un palimpsest scris și rescris indiferent de câte ori se dovedește necesar. Nu ai nici o posibilitate de a demonstra, odată acțiunea terminată, că a avut loc vreo falsificare. Cel mai mare serviciu al Secției Documente, cu mult mai mare decât cel la care lucrează Winston, este format, pur și simplu, din persoane a căror datorie constă în a depista și aduna toate exemplarele din cărți, ziare sau documente care au fost înlocuite și, deci, trebuie distruse.”

 Din momentul în care Winston face un lucru interzis: își ține un jurnal, apar și semnele de umanitate prin faptul că începe să gândească și să-și pună întrebări până să ajungă să urască Partidul și chiar să încerce să conspire împotriva ei, dar asta doar după ce o cunoaște pe Julia, cu care trăiește pe ascuns o poveste de dragoste și care are aceleași idei. Cei doi, crezând că există Frăția, o organizație care luptă împotriva regimului, i se alatură, dar se dovedește a fi o capcană, gruparea fiind doar o invenție a Partidului pentru a-i putea prinde pe cei „păcătoși”.

Ajuns în beciurile Ministerului Iubirii, află că scopul Partidului nu este să-și pedepsească sau să-și omoare cetățenii cu greșeli, ci își dorește ca aceștia să fie în totalitate schimbați psihic, în așa fel încât să-l iubească necontenit pe Fratele cel Mare și abia pe urmă ajung să fie executați. Pentru a i se putea umbla în minte și în suflet, pentru a-i șterge și a-i clădi o nouă concepție, torționarul O’Brien îl trece pe Winston prin torturi groaznice ce se întind pe mai multe luni. Acestor chinuri, personajul nostru deși degradat fizic, le rezistă, dar O’Brien știe că fiecare persoană diferă și îl distruge:

„- Cel mai rău lucru din lume, continuă O’Brien, diferă de la individ la individ. Poate fi îngropatul de viu, moartea prin ardere sau prin înecare sau prin tragere în țeapă, sau cincizeci de alte feluri de moarte, în unele cazuri, cel mai rău lucru din lume este câte ceva absolut banal, care nici măcar nu provoacă moartea, sau nu neapărat.”

În urma celui mai rău lucru din lume, pe care citind cartea o să-l descoperi singur, eroul nostru cedează, povestea atinge punctul culminant, iar finalul este unul neașteptat: un deznodământ în care Winston, deși așezat înapoi în societate și lăsat în pace de Partid, într-adevăr zdrobit psihic, își găsește „vindecarea” în fata afișului Fratelui cel Mare „câștigând bătălia cu el însuși”.

„Deocamdată, ridică ochii tulburi către figura enormă. Patruzeci de ani i-au trebuit ca să priceapă ce fel de zâmbet se ascunde în spatele mustății negre, late de un metru. Ah, ce ticăloșie făcuse și ce pierdere fusese pentru el să nu înțeleagă atâta timp! Ah, cu câtă încăpățânare s-a exilat de unul singur de la pieptul iubitor!”

Acest roman, împărțit în trei capitole, cuprinde multă creativitate, suspans și emoții, iar ceea ce o face specială este dominația realismului de la un capăt la altul și care poate avea un impact major asupra perspectivei din care vezi societatea sau clasa politică. Mi-a adus aminte de cartea lui Franz Kafka – ”Procesul”.

În concluzie, pot spune că această carte merită să fie citită sau, mai bine zis, trebuie să fie inclusa în lista „Books to read in a lifetime„. Urmează să mai adaug și fabula politică „Ferma animalelor” în meniul meu de lecturi, în opinia celor de la New York Times, fiind plină de înțelepciune, de compasiune și de învățăminte pentru vremurile pe care le trăim. Sunt convins că au dreptate.

Cartea o găsești în următoarele magazine:

George Orwell O mie noua sute optzeci si patru - George Orwell 18.554 RON

LIBRIS (transport gratuit)

ELEFANT

BOOK-LAND

LIBRARIE.NET

eMAG

BOOKCITY

OKIAN

LibHUMANITAS (*Format eBook)

Dacă ți-a plăcut recenzia te invit la un like/share/comment

Robo Veres

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul protejat cu drept de autor!