Recenzie: Jurnalul Annei Frank

 

Jurnalul Annei Frank este o poveste tragică și o mărturie scrisă sub forma unui jurnal personal ce reprezintă frapant modul în care familiile de evrei au trăit și au suferit în timpul războiului nazist. Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, acest jurnal a fost vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume și a ajuns printre cele mai bune cărți publicate în secolul XX. Citez un fragment din descrierea de pe coperta cărții: 

„Mai mult, a dat chip, o voce, un nume milioanelor de victime inocente – fără chip, fără voce, fără nume – ale barbariei naziste. Anne Frank nu e o simplă autoareîmpreună cu cartea ei, a devenit un simbol.”

Anne Frank avea 13 ani când și-a început jurnalul și când, împreună cu familia sa și alți evrei (8 persoane în total), a intrat în Anexă, o ascunzătoare ce se afla în Amsterdamul ocupat de germani, la sediul firmei patronate de tatăl ei. În timpul celor doi ani în care a stat ascunsă, cu speranța că o să devină autoarea unui document important după ce o să se sfârșească războiul, a ținut un jurnal personal. În cele din urmă, dorința i s-a împlinit, dar, din păcate, autoarea nu supraviețuit războiului pentru a afla acest lucru. Tatăl ei (unicul supraviețuitor al Anexei) a fost cel care, eliberat din lagărul de la Auschwitz, i-a publicat și i-a făcut cunoscută lucrarea în toată lumea.

recenzie_jurnalul_anneifrank_pozedincarte-1_600x400

„Peter, câtă vreme există această fericire interioară, această fericire dată de natură, de sănătate și de încă foarte multe alte lucruri, câtă vreme porți toate astea în tine, te vei simți întotdeauna fericit. Bogăție, considerație, poți pierde totul, dar fericirea din inima ta nu poate fi decât ascunsă sub un văl și, cât trăiești, te va face mereu fericit.
Când ești singur și nefericit sau trist, încearcă și tu odată, pe o vreme la fel de frumoasă, să privești din pod lumea de-afară. Nu casele și acoperișurile, ci cerul. Câtă vreme te poți uita fără teamă la cer, vei ști că lăuntric ești pur și că, orice-ar fi, îți vei regăsi fericirea.”

recenzie_jurnalul_anneifrank_pozedincarte-2_600x400

„Iubire, ce este iubirea? Cred că iubirea este ceva, de fapt, nu se poate traduce în cuvinte. Iubire înseamnă să înțelegi pe cineva, să ții la cineva, să împărtășești cu el fericirea și necazul. Și, la toate astea, se adaugă mai devreme sau mai târziu și iubirea fizică. Ai împărțit ceva, ai oferit ceva, ai primit ceva. Și dacă te căsătorești sau nu, dacă ai un copil sau nu, dacă ți-ai pierdut onoarea sau nu, toate astea nu contează dacă știi că pentru tot restul vieții ai pe cineva lângă tine care te înțelege și pe care nu trebuie să-l împarți cu nimeni!”

„Dar acum măcar știu un lucru: ajungi să cunoști bine oamenii abia după ce te-ai certat zdravăn cu ei o dată. Abia atunci poți să le judeci caracterul!”

Referitor la cele relatate, pot să spun că am fost impresionat de modul în care personajul a reușit să gestioneze zilele războiului  în acel spațiu extrem de limitat al anexei, și poate și mai impresionat de faptul că, în acele condiții și la o vârstă atât de fragedă, a avut inspirație să scrie și să îmbine atâtea lucruri fără să-și piardă speranța .

Jurnalul are și un nume, Kitty, iar ei, de fiecare dată, autoarea i se adresează ca și celei mai bune prietene. Mărturiile, gândurile și trăirile sunt redate dezinvolt și cu o elocvență care are puterea de a cucerii simpatia cititorului în așa fel încât acesta să rezoneze la unison cu emoțiile care răsar dintre rânduri.  

Personalitatea ei, chiar dacă uneori pare puerilă, demonstrează multă ambiție, conștientizare, inteligență și afabilitate. Anne este o persoană pe care începi să o îndrăgești încă de la început și reușești cu ușurință să-i înțelegi perfect sentimentele în așa fel încât, dacă te lași cuprins de poveste, ajungi să o transformi într-o bună prietenă. Mă bucur și sunt recunoscător că i-am putut citi povestea!

Dacă îți plac jurnalele și biografiile, chiar dacă nu ești fanul cărților de istorie sau al celor care descriu viața din timpul războaielor, este o carte pe care ți-o recomand cu drag.

„Eu cred că, dimpotrivă, în orice necaz este și o urmă de frumos. Dacă ai ochi pentru ea, descoperi din ce în ce mai multă bucurie și-ți regăsești echilibrul. Iar cine-i fericit îi va face și pe alții fericiți. Cine are curaj și încredere nu se va lăsa pradă nenorocirii.”

„Să meriți fericirea înseamnă să muncești pentru ea și să faci bine, nu să faci speculă și să fii leneș. Lenevia poate să pară atrăgătoare, munca oferă satisfacție.”

P.S. Recomandări de acest gen din partea mea  ar mai fi: Omul în căutarea sensului vieții – Victor E. Frankl și De neînvins – Laura HillenbranSunt cărți din care poți învăța multe lucruri și povești care te pot face să apreciezi mai mult viața.

Cumpără cartea din următoarele magazine:

jurnalul_annei_frank_coperta_intoarcepagina

LIBRIS (transport gratuit)

CĂRTUREȘTI

ELEFANT

LIBRARIE.NET

OKIAN

BOOKS-EXPRESS (în alte limbi)

BOOK-LAND

LibHUMANITAS

eMAG

Dacă ți-a plăcut articolul, acordă-i o apreciere, un comentariu sau răsplătește-mi munca cu o distribuire. Mulțumesc anticipat!

Robo Veres

  • 209
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    209
    Shares

Adauga un comentariu

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul protejat cu drept de autor!