Recenzie: Amintiri din casa mortilor – F.M. Dostoievski

In anul 1848, Dostoievski incepe sa frecventeze intalnirile din cadrul grupului de liber-cugetatori Petrasevski, unde se discutau mai ales ideile socialismului utopic, care circulau in Franta contemporana. In anul urmator este declarat drept conspirator periculos si, impreuna cu alti 21 de membri, la ordinul lui Nicolae I., este arestat si condamnat la moarte prin impuscare.

Pe 22 Decembrie, in piata Semionovski din centrul Petersburgului, se pregateste executarea sentintei care este anulata in ultimul moment, comutandu-se in pedapsa cu munca silnica la ocna, pe timp de 4 ani (1950-1954).  Aceasta inscenare sinistra il va marca pentru tot restul vietii, bolnavindu-l de epilepsie, boala care-l va chinui toata viata.

Aceste trairi le gasim si in Idiotul: „Cine a spus ca firea omeneasca e in stare sa suporte asa ceva fara sa ajunga la nebunie? La ce bun aceasta batjocura, infama, inutila, vana? Poate ca va fi existand un om caruia i s-a citit sentinta, a fost lasat sa se chinuiasca, iar apoi i s-a zis: «Du-te, ai fost iertat.»”

Am inceput cu acest capitol din viata autorului deoarece acesta carte este bazata pe trairile unui adevarat fost ocnas, care a trait cu lanturile pe picioare pe toata durata pedepsei.

Romanul incepe cu vocea naratorului care ne prezinta un exemplu de oras si stil de viata din Siberia, precum si pe decedatul Alexandr Petrovici Goriancov, un fost deportat nascut intr-o familie de nobili care a fost condamnat la zece ani de munca silnica la ocna pentru ca si-a ucis nevasta, ca pe urma, datorita faptului ca i-a gasit jurnalul pe care ni-l expune, isi face iesirea din poveste, revenind doar o singura data, pentru o perioada foarte scurta.

Odata cu inceputul jurnalului, naratorul reda rolul ocnasului nostru care ne introduce in lumea lui, inca din prima zi de inchisoare. Contextul actiunii este reprezentat foarte amanuntit, incepand cu descrierea temnitei osanditilor, urmand sa fie redate regulile, obiceiurile, gandurile,dar mai ales profilul psihologic dostoievskian ai colegilor de suferinta, care se extinde pe tot cuprinsul cartii, sau spiritul sarbatorilor petrecute dupa gratii. Un exemplu ar fi Craciunul:

„Se lasa inserarea. Dorurile si aleanul, amaraciunea si durerea razbateau neostoite prin ceata ametitoare a betiei si a petrecerii. Ocnasul care cu un ceas mai inainte se prapadea de ras plangea acum intr-un colt, beat mort. Unii si apucasera sa se incaiere de cateva ori. Altii, palizi, tinandu-se cu greu pe picioare, umblau artagosi prin cazarma, cautand cearta. Cei tristi la betie cautau zadarnic un suflet in fata caruia sa-si descarce inima si sa-si planga soarta cu lacrimi amare de betivan. Toata aceasta lume sarmana voise sa petreaca in veselie si voie buna o zi de mare sarbatoare, dar, Dumnezeule! ce trista si apasatoare se arata pana la urma aceasta zi, aproape pentru toti. Fiecare petrecuse cu deznadejdea omului inselat de sperante.”

Fiind un nobil, contrar asteptarilor, este dezavantajat in ochii colegilor, majoritatea facand parte din societatea de jos.

 „Cu totul altfel stau lucrurile cand e vorba de un domn, de un nobil. Oricat de drept, de bun si intelept ar fi, toti la un loc il vor uri si-l vor dispretui ani de-a randul, nu-l vor putea intelege si, mai ales, nu-l vor crede. Nu va fi nici prietenul, nici camaradul lor si, daca in cele din urma ca ajunge cu timpul sa scape de ocari si persecutii, pentru ei va ramane tot un strain si va indura totdeauna, cu amaraciune, o trista singuratate si o viata izolata de a lor. […] Nimic nu e mai ingrozitor decat sa traiesti intr-o lume straina de tine.

Bineinteles, nu lipsesc nici pedepsele care, pe aceea vremea, constau in batai cu nuiaua sau cu vergile.

“Am vazut nenumarati ocnasi batuti, adesea stalciti in modul cel mai infiorator; ei bine, nu-mi aduc aminte sa-l fi auzit pe vreunul scotand un geamat. Suferinta le e atat de mare, incat li se schimba parca toata infatisarea, se acopera cu o paloare inspaimantatoare, se trag la fata, ochii le ard ca in friguri, privirea e ratacita, buzele tremura atat de tare, incat de multe ori sarmanul incearca sa-si stapaneasca tremurul muscandu-si-le cu dintii pana la sange.”

Apare dorul de casa, chinul amintirilor sau gandurile ce aluneca spre viitor:

“Uneori, vezi pe cate unul dintre bolnavi, pe care nu l-a furat somnul, sculandu-se si ramanand nemiscat pe marginea patului ceasuri intregi, dus pe ganduri, cu capul, acoperit cu boneta, lasat in piept. Te uiti la el poate chiar o noapte intreaga si incerci sa ghicesti la ce se gandeste oare? Si aceasta, tot ca sa-ti omori cumva timpul. Sau incepi sa visezi, sa-ti aduci aminte de ce a fost. Inchipuirea iti reinvie trecutul in tablouri fara sfarsit; ici-colo rasar in aceste amintiri amanunte la care in alte imprejurari poate nu te-ai fi gandit niciodata, sau nu le-ai fi retrait cu aceasi intensitate ca acum. Sau iti intorci privirile in viitor si incerci sa te vezi iesind din temnita. Incotro iti vei indrepta pasii? Si cand se va intampla aceasta? Te vei intoarce oare vreodata pe meleagurile de unde ai plecat? Si tot gandindu-te asa, nadejdea ti se infiripa din nou in suflet…”

Foarte multe lucruri sau oameni sunt analizate de naratorul nostru, apar si dialogurile intre ocnasi, se leaga sau se rup prietenii, se dezvaluie caractere, apare multa suferinta si tristete, peste care detinutii incearca sa treaca agatandu-se de speranta sau de un tel comun.

“Niciun om nu poate trai fara un tel oarecare si toti ravnesc sa-si ajunga telul. Omul neinsufletit de niciun tel, de nicio speranta, se preschimba adesea intr-un monstru… Telul ce-i insufletea pe toti detinutii nostrii era sa iasa din temnita si sa-si recapete libertatea.”

In final isi face aparitia si libertatea, dar care aduce cu ea multe semne de intrebare. Intervin intrebari care fac referire la inchisoare, daca intr-adevar are vreun folos omului in acel mod de utilizare, atat celui condamnat cat si celor pusi in libertate.

 „Cata tinerete, cata putere irosita se inmormanta istovindu-se intre aceste ziduri! Caci trebuie s-o spun deschis: toti acesti oameni erau poate cei mai inzestrati si cei mai puternici din sanul poporului nostru. Si uite ca s-au irosit fara folos atatea forte, in mod absurd, nefiresc, zadarnic. Si din vina cui?”

Pot sa zic ca, dupa terminarea acestui roman, am luat carnetelul si am trecut la pagina wishlist si Insemnari din subterana. De fapt, cred ca o sa trec in aceasta lista toate operele importante ale lui Dostoievski.

Lectura placuta!

Cartea o gasesti in urmatoarele magazine:

amintiri-din-casa-mortilor

LIBRIS (transport gratuit)

CĂRTUREȘTI

ELEFANT

BOOK-LAND

LIBRARIE.NET

eMAG

BOOKCITY

OKIAN

LITERA

LibHUMANITAS

Dacă ți-a plăcut articolul, acordă-i o apreciere, un comentariu sau răsplătește-mi munca cu o distribuire. Mulțumesc anticipat!

Robo Veres

 

  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Adauga un comentariu

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul protejat cu drept de autor!