Vise spulberate

 

Citise multe cărți despre domeniul pe care visa să-l cucerească și chiar își făcuse planuri cu o meticulozitate de invidiat. Se gândi-se la multe variante și avea și bani puși deoparte din orele lucrate peste program, dar avea și multă experiență care o putea ajuta în a-și începe propria afacere. Avea de mult timp aceste vise frumoase, dar tot de atât de mult timp se împotmolea chiar în râsetele partenerului ei de viață.

Pe acesta a început să-l disprețuiască din clipa în care și-a dezvăluit pentru prima oară aceste vise în fața lui. Era în urmă cu câțiva ani și, de atunci, a început ușor  să se îndepărteze de el, atât de mult încât nu-i mai plăcea aproape nimic la el, nu mai avea nimic în comun și își dădea seama cât de multe lucruri neplăcute ignorase la el până în acel moment doar ca să-l facă fericit și să meargă relația. Ea muncea ore suplimentare ca să-și asigure un viitor, el stătea în fața scării la bere cu băieții. Ea făcea planuri, iar el râdea de ele. Singurul lucru care o mai ținea împotmolită în această relație, erau anii copilăriei. Se credea legată de trecut, însă, totodată, știa foarte bine că nu este așa.

Din puștoaică devenise femeie și avea nevoie de niște schimbări pentru a se putea bucura de viață. Nu renunțase la vise și, pentru a le putea materializa, simțea nevoia de atenție și respect din partea unui bărbat matur, care să o înțeleagă și să o sprijine cel puțin moral. Fiind acum mai matură, erau și alte lucruri pe care și le-ar dori aproape orice altă femeie, cum ar fi o conversație bună, o floare primită atunci când nu era vreo ocazie specială, o cină romantică sau un vin bun băut în oraș.

Era o seară mohorâtă și mai friguroasă când am invitat-o în oraș. Când am coborât din taxi, a început ploaia și până la ușa restaurantului ne-a cam udat un pic, ceea ce a fost bine, deoarece am destins puțin atmosfera și am făcut puțin haz de părul ei – așa am intrat amândoi într-o stare de veselie. De când ne-am așezat m-a avertizat că nu o să fie vorba decât de un singur pahar de vin, dar bineînțeles că nu am ținut cont, deoarece știam că durata acestei seri o să fie în concordanță cu comportamentul meu, și nu cu avertizarea ei.

Foarte suspect a început să mă interogheze cu tot felul de întrebări despre afacerea pe care o conduc. Cum schimbam subiectul, cum revenea cu alte întrebări. Stătea în fața mea și mă chestiona cu diverse întrebări despre business, iar eu nu-mi doream decât să-i sărut acele buze de la care nu-mi puteam lua nicicum ochii din clipa în care s-a așezat la masă. Însă vorbind doar despre treburile mele, nu aveam cum să mă apropii de ea. Totuși, am avut răbdare și am purtat o conversație bună, motiv pentru care a acceptat să ne retragem într-un local mai intim.

Aici, pe canapea, s-a așezat foarte aproape de mine și am știut că era ocazia perfectă să fructific această șansă. La început m-a evitat puțin, dar, insistând tacticos, mi-a acceptat sărutul până la urmă. După vinul demi-sec , buzele ei erau mult mai dulci decât mă așteptasem și tremurau ușor de dorință – cel puțin așa cred eu. Fără să o întreb, mi-a șoptit că-i este frică. Nu știu dacă a mințit, însă cert era că acele buze nu au primit pasiunea cuvenită de foarte mult timp. I-am oferit cel mai sincer sărut pe care, cu siguranță, nu-l va uita – cel puțin nu de tot.

Și a urmat să aflu motivele pentru care o interesau atâtea discuții despre afaceri. Prinzând curaj și încredere în mine, a început să-mi vorbească despre visele și planurile ei. Le spunea cu atâta fericire și credință încât strălucea toată, gesticula cu ardență, iar prin ochii ei se vedea o explozie de emoții pozitive în care se citea o pură sinceritate. Era o plăcere să o privești, să o asculți și să vorbești cu ea. Toată seara am vorbit despre asemenea lucruri și mi-a mulțumit că a avut cu cine să vorbească și că acum i se deschiseră mai bine ochii. Era foarte motivată și hotărâtă să se descotorosească de trecut și să-și urmeze visul. Spunea că îi trebuie doar liniște și singurătate ca să gândească limpede și rațional pentru a-și putea pune planul de afacere în aplicare.

Au trecut câteva săptămâni, poate chiar luni, doar că ea acum pășea pe un teren străin, era dincolo de zona ei de confort. Nu era obișnuită să fie singură și se temea de eșec. Până acum nu lua în calcul acest lucru, deoarece înainte își spunea că nimic nu ar putea fi mai rău decât viața pe care o are. Acum se gândea că exista un anumit confort și poate, totuși, i-ar fi fost mai bine cu el – chiar dacă era conștientă că tocmai el era motivul pentru care avea visele înglodate în simple speranțe și a ajuns nefericită. Dar poate nu mai avea nevoie de niciun vis.

Era derutată și se lupta pe două fronturi. Pe unul era regină și trebuia să meargă înainte cu orice preț ca să învingă, iar pe celălalt un simplu pion rătăcit ce trebuia să-și abandoneze lupta și să se retragă. Nu știa ce să aleagă până într-o zi, când l-a văzut pe el, beat, la scară, într-o stare jalnică. I s-a făcut milă, a început să plângă și s-a învinovățit aspru de faptul că a fost egoistă și nepăsătoare. Atât de mult se mințise pe sine încât i-a cerut iertare și chiar a și crezut că a greșit față de el.

 Au apărut băieții cu o sticlă de 2L de bere și cu o pungă de semințe. I-au felicitat pe cei doi pentru împăcare și s-au așezat toți pe scări ca în „vremurile bune”. Băieții au împărțit sticla de bere alături de multe glume, iar ea, cu o cadență parcă automatizată, lua din punga de semințe în timp ce privirea îi contempla-n gol, rătăcind printre multe gânduri: „Erau atâția ani, cum a putut să îndrăznească să-l părăsească? Cum a putut să-și umple capul cu asemenea vise. Și ce dacă are schițele cu planul de afacere pe hârtie? Mâine le și aruncă! De ce să-și bată capul? Nici măcar nu o să-i zică lui. Normal că o să râdă, doar a exagerat! O să fie bine… Poate să muncească tot așa de mult. Ba chiar poate îl convinge și pe el și își fac împreună o rată la bancă și o să aibă un cămin… Așa face toată lumea… Și Robo ală… a da, Robo ăla-i un nebun!”     

Viața în care dăinuiesc visele este frumoasă,  vie și colorată. Însă, de multe ori, trecutul este atât de puternic și de necruțător, încât vine din urmă și reușește cu succes să-i spulbere omului orice urmă de speranță. Când nu mai ai obiective, țeluri sau nu mai ai un vis pentru care să lupți, devii un simplu muritor de rând, probabil cu rate la bancă. Și poate îți zici că e ok, așa e viața. Și probabil te mai și consolezi cu gândul că poate cândva o să mai primești o șansă. Dacă nu vine, o să dai vina pe soartă. Nu ai avut noroc! Nu a fost să fie… Ce rost mai are, cu toții o să murim, nu?

Dacă ți-a plăcut articolul, acordă-i o apreciere, un comentariu sau răsplătește-mi munca cu o distribuire. Mulțumesc anticipat!

Robo Veres

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul protejat cu drept de autor!