Tot ce îmi trebuie!
Dă-mi o cană de ceai, o carte bună și voi fi fericit.
Fără zahăr! Nu am nevoie de zahăr sau de îndulcitori, mai ales din aceștia artificiali care doar maschează un gust autentic, precum zâmbetul prefăcut al unu-i om perfid care ascunde un caracter.
E atât de simplu și totuși mă tem că nu o să înțelegi vreodată. Am mai discutat despre asta. Mă întreb a câta oară?
Vreau să savurez fiecare înghițitură, picătura cu picătura. Să-i simt aroma ei naturală – așa cum e. Să pot să evadez din realitate sau să simt prezentul – acel moment. Oare știi?
La fel cum absorb dintr-o carte fiecare cuvânt, pagină cu pagină. Prin farmecul ei magic pot trăi o poveste, o viața sau poate un vis. Ce poate fi mai minunat?
***
Suntem amândoi în bucătărie. Bineînțeles, îmi fierbi cafeluța – doar nu puteam să mă aștept să găsesc vreun pliculeț de ceai la tine-n casă.
Este în regulă. Sper că ai și lapte…
Te uiți urât și te așezi pe scaun.
Eu tac și aștept…
-Dă-mi, te rog, o apă plată! E bună și ceea de la robinet dacă nu ai.
Îmi arăți frigiderul.
Deschid.
Șase doze de cola. Coca-Cola Zero.
– Hai serios, pe bune?!
Deja te înfurii.
Îți aprinzi o țigară.
Îmi pierd răbdarea.
Ne certăm…
***
Au trecut deja nouă zile. Mă uit și azi la telefon. Două apeluri ratate, niciun mesaj. Îmi formulez în gând aceeași poveste repetată deja, instinctiv, de nouă ori: „Mâine dimineață o să-ți scriu un mesaj sau poate o să te sun. Azi nu. Azi vreau sa fiu singur.”
Mă simt ușor nostalgic. Îmi fac un ceai verde, iau o carte și mă așez pe fotoliul meu rupt. Privesc spre geam. Afară plouă. Totul pare perfect. Poate asta este tot ce îmi trebuie. Să întorc pagina!
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit la un like/share/comment
